Papa Francisc a numit trei femei în Dicasteriul pentru Episcopi[2022-07-13]sr. Raffaella Petrini cu Papa FranciscPapa Francisc a numit miercuri trei femei în Dicasterul pentru Episcopi, oficiul din Vatican responsabil cu evaluarea noilor membri ai Ierarhiei Bisericii Catolice. Cele două surori şi o fecioară consacrată sunt primele femei care au fost numite membre ale dicasterului. Sora Raffaella Petrini, franciscană, este, din noiembrie 2021, secretar general al guvernatoratului Vaticanului, a doua poziţie de rang în cadrul guvernului Statului Cetăţii Vaticanului. Sora Yvonne Reungoat, este superioara generală a Fiicelor Mariei Ajutătoarea Creştinilor, o ramură a salezienilor. În 2019, sora franceză a fost una dintre primele şapte femei care au fost numite membre ale departamentului Vaticanului pentru ordinele religioase. Maria Lia Zervino, membră a Asociaţiei Fecioarelor Consacrate „Servidoras”, este preşedinta Uniunii Mondiale a Organizaţiilor Femeilor Catolice. Ea este, de asemenea, consultant în Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios. Papa Francisc a numit, de asemenea, în cadrul dicasterului, pe 13 iulie, opt Cardinali (dintre care patru aleşi, care urmează să fie creaţi Cardinali la apropiatul Consistoriu) şi doi Arhiepiscopi. Abatele benedictin Donato Ogliari, numit recent abate al Bazilicii San Paolo fuori le mura, după opt ani în care a condus abaţia din Montecassino, a fost numit, de asemenea, în Dicasterul pentru Episcopi. Membrii dicasterului ajută la alegerea Episcopilor pentru Dieceze. Aceştia analizează documentele numite ponenze, ce oferă opinii despre candidaţi. Decizia finală în numirea Episcopilor îi aparţine Papei, iar acesta este liber să selecteze pe oricine doreşte. De obicei, reprezentantul Papei într-o ţară, Nunţiul Apostolic, transmite recomandările şi documentaţia către Vatican. Dicasterul pentru Episcopi discută apoi numirea în cadrul unui proces suplimentar şi votează. După ce i se prezintă recomandările, Sfântul Părinte ia decizia finală. Congregaţia Episcopilor, un departament al Curiei Romane, şi-a schimbat recent numele în Dicasterul pentru Episcopi, în conformitate cu noua constituţie care stă la baza reformei Vaticanului realizată de Papa Francisc. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 450, Ultimul acces: 2026-10-13 10:11:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1